Actorul Andrian Locovei de la Teatrul Regina Maria din Oradea a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în prezent este anchetat în stare de libertate, după ce a fost reclamat pentru viol, victima fiind şi ea actriţă.
Bărbatul a fost reţinut duminică, 3 iulie, după ce presupusa lui victimă a reclamat la Poliţia municipiului faptul că bărbatul a agresat-o în locuinţa ei, sâmbătă noaptea.
Andrian Locovei a stat în arestul Poliţiei Bihor vreme de 24 de ore, după care a fost eliberat, iar în prezent este cercetat în stare de libertate sub acuzaţia de viol într-un dosar aflat în ancheta Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
„Mi-a interzis avocatul să vorbesc despre caz”, a spus actorul Andrian Locovei, care nici în faţa procurorilor nu a dat explicaţii despre cele întâmplate, uzând deocamdată de dreptul la tăcere, potrivit ebihoreanul.ro.
„Lucrurile sunt foarte proaspete. Aşteptăm să ni se pună la dispoziţie dosarul de urmărire penală, să-l putem consulta”, a declarat şi avocatul său, Alin Nastea.
Andrian Locovei, actorul în vârstă de 43 ani, este absolvent al Universităţii de Artă Teatrală Târgu Mureş şi actor în cadrul Trupei Iosif Vulcan din Teatrul Regina Maria, unde, de-a lungul carierei, a jucat în zeci de piese, iar în perioada 2018 – 2020 a deţinut şi funcţia de director artistic al instituției. Actorul este căsătorit.
Andrian Locovei este actor în cadrul Trupei Iosif Vulcan din Teatrul Regina Maria din Oradea, unde, de-a lungul carierei, a jucat în zeci de piese, iar în perioada 2018 – 2020 a deţinut şi funcţia de director artistic al instituției. Actorul în vârstă de 43 de ani este căsătorit.