Nepăsarea unei mame face din nou victime. La doar câteva zile după ce micuţii unei femei din Uricani au ars de vii pentru că mama băuse şi i-a încuiat în casă, scenariul se repetă în Cavnic, judeţul Maramureş. Un băieţel de trei ani a murit, iar fratele său se luptă pentru supravieţuire într-un spital din Bucureşti, informează B1 TV. Cei doi fraţi au fost scoşi din flăcări chiar de sora lor de doar 14 ani. În acelaşi incendiu, au mai fost rănite trei persoane, care au fost internate la o unitate medicală din Baia Mare.
Băieţelul, în vârstă de trei ani, a intrat în stop cardio-respirator şi a murit în drum spre spital. Fratele său, care are un an si trei luni, încă e sub supravegherea medicilor de la Spitalul de Arşi din Capitală.
Copiii au fost aduşi cu un elicopter al Ministerului de Interne, iar pe timpul zborului, au fost asistaţi un echipaj SMURD.
”Am preluat de la Baia Mare dintr-un incendiu, doi copii. Ambii pacienți au arsuri de căi aeriene, cel mic 30%, cel mare 40% din suprafața corpului”, a declarat medicul specialist Melinda Gal.
”Am fost solicitați să ducem doi copii de la Baia Mare la București. Am aterizat pe aeroportul Băneasa, totul s-a defășurat normal”, a spus și comandorul Ion Crețu.
Cei doi fraţi au fost scoşi din flăcări chiar de sora lor. Fata de 14 ani s-a trezit brusc și a văzut că patul în care dormeau frăţiorii ei era încojurat de flăcări. Adolescenta a reușit să spargă un geam și i-a scos pe cei mici din încăpere, scriu jurnaliştii de la actualmm.ro. Deşi a suferit și ea arsuri, fata și-a dus frățiorii la distanță de casa cuprinsă de flăcări, apoi a strigat după ajutor.
Tragedia de la Cavnic a scos la iveală o poveste de coșmar. Cei trei copii erau încuiați în casă, în timp ce mama lor, în vârstă de 24 de ani, a coborât în oraș. Femeia ar fi lăsat o lumânare aprinsă pe fereastra, iar de aici ar fi pornit incendiul.
În incendiul de la Cavnic au mai fost răniţi alţi 2 copii şi un tânăr de 24 de ani. Aceştia se află internaţi la spitalul din Baia Mare.