Un copil de trei ani și jumătate din Bistrița a murit după ce a fost luat de viitură
Un copil de trei ani și jumătate din județul Bistrița-Năsăud a murit după ce a fost luat de o viitură formată pe un pârâu pe care minorul voia să-l traverseze, informează Mediafax.
Potrivit lui Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, dispariţia copilului a fost anunţată duminică seară, mai mulţi voluntari pornind în căutarea lui până la sosirea echipajelor de urgenţă.
„Din informaţiile pe care le-am primit din zonă, copilul traversa un pârâu care în mod obişnuit avea debit scăzut, dar pe care s-a format o viitură. A fost luat de ape, căutat de voluntari care l-au găsit după circa 20 de minute, inconştient. La faţa locului a ajuns un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă”, a spus Marius Rus.
Medicul Călin Ganea de la SAJ Bistriţa-Năsăud a declarat că un echipaj medical de la staţia Teaca a ajuns primul la fața locului.
„Echipajul de la Teaca a găsit copilul de trei ani și jumătate înecat şi în şoc hipotermic. A început manevrele de resuscitare. Echipajul cu medic care a mers de la Bistriţa a continuat aceste manevre mai bine de o oră, dar fără success. Din păcate, copilul a decedat”, a spus Ganea.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie va face o anchetă pentru a stabili cauzele şi circumstanţele care au dus la moartea copilului.