Un copil de 10 ani din Oradea a cucerit Parisul. Și-a expus zeci de tablouri la muzeul Luvru: „Parizienii au fost uluiţi”

Un copil de 10 ani din Oradea a cucerit Parisul. Și-a expus zeci de tablouri la muzeul Luvru: „Parizienii au fost uluiţi”
Sursa Foto: Captură Video

Un băiețel în vârstă de 10 ani din Oradea a reușit să expună zeci de tablouri la muzeul Luvru. Se pare că prima sa expoziție a fost la doar 5 ani și de atunci a creat peste 150 de lucrări, majoritatea inspirate din natură.

În urma succesului de la Paris, băiatul va fi invitat la Festivalul de Film de la Cannes, dar și în restul lumii anul viitor, notează observatornews.ro.

A expus zeci de tablouri la muzeul Luvru din Paris

Dragoș Dobocan și-a prezentat unele din cele 150 de lucrări, realizate de la vârsta de cinci ani, la Salonul Internațional de Artă Contemporană de la Paris. Aparent, băiatul din Oradea a fost singurul copil dintr-un distins grup de artiști din întreaga lume

„Am dus 30 de lucrări şi când au văzut parizienii aceste lucrări făcute de un copil au fost uluiţi”, a spus copilul.

„Îl voi susţine în continuare, pentru că am mare încredere în talentul său. L-am văzut mânuind, cu profesionalism aş putea spune, pensula, în modul în care armonizează culorile şi de aceea îl susţin”, a declarat Daniela Maier, pictor român stabilit în Paris.

„Eu am avut emoţii când a spus mama lui Dragoş că are cinci ani şi zic: o să aibă răbdare o oră jumate cât durează atelierul? Păi zice să vedem. Şi chiar a avut răbdare. Picta în picioare atunci, nu pe scaun ca şi acum. Abia ajungea cu capul mai sus de şevalet puţin”, a mai precizat Alina Pocian, coordonator atelier pictură.

Băiatul a câștigat simpatia unor artiști din toate colțurile lumii

În momentul în care micul artist a ajuns în fața muzeului, paznicii de la intrare au refuzat să-l lase să intre în clădire, motivând că este prea mic.

„Am spus păi el este artistul şi au spus nu, nu se poate, aici nu expun copii, nici nu au voie să intre, cum să expună”, a susținut Crina Dobocan, mama lui Dragoș.

Această expoziție a atras artiști de pe toate continentele, iar Dragoș a câștigat imediat simpatia tuturor.

„Odată ce am fost remarcaţi acolo, am fost invitaţi la mai multe expoziţii în Dubai, Republica Dominicană, Argentina, Franţa”, a mai adăugat mama copilului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`