Un copil abandonat a fost lovit cu bestialitate la DGASPC Brașov, spune un fost vicepreședinte al Autorității pentru Drepturile Copilului (VIDEO)
Un copil abandonat a fost lovit cu bestialitate la DGASPC Brașov, a declarat Vișinel Bălan, fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, miercuri, într-o postare pe Facebook în care a prezentat și imagini surprinse de camerele de supraveghere.
Vișinel Bălan, despre incidentul de la DGASPC Brașov
„Un copil abandonat a fost lovit cu bestialitate la DGASPC Brașov. Grav este că au modificat fișa de incident, scriind că s-a accidentat. Am intrat în posesia filmărilor, iar imaginile sunt extrem de dureroase. Eram prezent când tânărului i s-a promis transferul la un alt centru. Chiar eu l-am îndrumat să facă o cerere în acest sens și i-am înmânat cererea unui șef de centru pentru a fi ascultat. Din nefericire, imediat după eveniment, acesta a revenit în centru și ghiciți ce «cadou» a primit: a fost strivit din bătaie”, a declarat Vișinel Bălan.
„După aceea, a ajuns la spital pentru a fi operat, fiind nevoie de intervenție chirurghicală. Așa se întâmplă cu copiii aflați în grija statului: striviți până cad din picioare. Rog de urgență Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, respectiv Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Guvernul României să acționeze imediat”, a adăugat Vișinel Bălan.