O copac deosebit a prins viață în Sibiu.
Pe strada Constantin Noica poate fi găsit copacul care a devenit viral în oraș.
Motivul? Coroana sa a prins o formă atât de frumosă, devenind sub forma unei inimi.
Niciodată până în acest an, copacul nu a mai prins o astfel de formă.
(Foto: palo.ro)
Muncitorii de la Primărie care s-au ocupat de spațiile verzi au tăiat crengile în așa fel încât principalele ramuri să ocolească firele de curent. Nici prin cap nu le trecea că vor ajunge să creeze o adevărată operă de artă
"Acest arbore a fost toaletat, iar în urma toaletării a rezultat această formă. Nu a fost intenția muncitorilor de a crea această formă", a declarat Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu, potrivit Agerpres.
Locuitorii acestei străzi nici nu observaseră opera de artă de pe strada lor.
"Inima s-a făcut singura, craca asta au tăiat-o pentru că trec firele. De aia au trebuit să taie ce era în mijloc. Pare a inimă, dar nu au gândit-o, au nimerit-o. Nici nouă nu ne-a trecut prin cap să vedem așa ceva. De azi încolo o să ne uităm", a declarat o sibiancă care locuiește pe această stradă.