Un comisar-șef de poliție a fost reținut, după ce ar fi divulgat informații dintr-un dosar penal. Ce i-ar fi dat unui martor

Un comisar-șef de poliție a fost reținut, după ce ar fi divulgat informații dintr-un dosar penal. Ce i-ar fi dat unui martor
Sursa foto: Pixabay.com

Procurorii anticorupție l-au reținut pe comisarul-șef de poliție Marius Coriolan Andrica, fiind acuzat că ar fi dat unui martor un hard disk care conținea înregistrări audio rezultate în urma unor activități de supraveghere tehnică desfășurate într-un dosar penal.

Comisar-șef de poliție, reținut pentru că a divulgat informații care nu sunt destinate publicității

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de miercuri, faţă de Marius Coriolan Andrica, comisar-şef de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, scrie Agerpres.

Andrica este acuzat de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în formă continuată, şi transferul neautorizat de date informatice.

În perioada aprilie – iunie, Marius Andrica, în calitate de ofiţer de poliţie în cadrul Direcţiei de combatere a criminalităţii organizate, Brigada de combatere a criminalităţii organizate Bucureşti, Serviciul de combatere a criminalităţii organizate Ilfov, fiind delegat să efectueze cercetări într-un dosar penal, în scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru o altă persoană, martor în cauză, a pus la dispoziția unei persoane neautorizate înregistrări ale discuțiilor purtate de un fost partener de afaceri al martorului cu terţe persoane.

De asemenea, el i-ar fi permis accesul acestuia la informații care nu sunt destinate publicității.

„În concret, comisarul de poliţie Marius Coriolan Andrica i-ar fi înmânat martorului un hard disk conţinând înregistrări audio ale convorbirilor telefonice purtate de fostul partener de afaceri cu terţe persoane, înregistrări rezultate în urma unor activităţi de supraveghere tehnică desfăşurate în respectivul dosar penal”, spun anchetatorii.

Comisarul-șef de poliție va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`