Meteorologii au menționat că România va fi lovită de un ciclon mediteraneean care va aduce vânt și zăpadă în zonele de deal și de munte. Capitala este și ea inclusă în zonele în care ciclonul își va face simțită prezența.
Ciclonul mediteraneean va lovi România. Se preconizează ninsori abundente
Meteorologii anunță că în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei și vestul Moldovei, dimineața, temperaturile vor fi de -10 grade, iar în zonele de vale vor atinge -5 grade.
”În partea de sud-est a României ar putea să fie precipitații mai ales sub formă de ploaie.
Eveniment - 19 nov, 08:34
Dacă sud-estul acesta va fi ceva mai extins până la București sau nu, rămâne de văzut în următoarele zile. Acest lucru îl urmărim. În mod cert, acest lucru îl putem spune cu un grad de precizie mai mare – se conturează ca acest ciclon care va aborda țara noastră încă de noaptea de joi spre vineri și se va manifesta și pe parcursul zilei de vineri și sâmbătă, să determine în unele zone din țară ninsori abundente, ninsori posibil asociate și cu vânt în zona Curburii și nu putem exclude nici scenariul în care zona Moldovei să se afle sub incidența atât a masei de aer rece cât și a precipitațiilor abundente sub formă de ninsoare care să ducă la formarea unui strat consistent de zăpadă”, a declarat Gabriela Băncilă, director Meteorologie Operațională în cadrul ANM.
Capitala va simți și ea scăderea temperaturilor. Vineri dimineața, în București, meteorologii au anunțat că va ninge, dar nu prea mult, întrucât ploaia și poleiul vor apărea pe parcursul zilei. Sâmbătă, 28 ianuarie, ANM anunță că este posibilă o ploaie înghețată, potrivit
stirilekanald.ro.
„Sursa a ceea ce se va întâmpla la noi în țară este un ciclon mediteraneean care va lua naștere mâine (miercuri – n.red.). Acesta se va deplasa pe o traiectorie transbalcanică, astfel încât ne va afecta și pe noi, partea de sud a țării și ulterior, foarte probabil, și partea de est și sud-est. Pentru că acest ciclon, în momentul de față, este în curs de formare, traiectoria lui cea mai probabilă nu este încă stabilită, sau gradul de precizie nu este foarte ridicat”, a mai spus meteorologul.