Un ciclon islandez va lovi România. Temperaturile vor scădea cu 15°C
România va fi lovită de un ciclon din Islanda, fapt ce va face ca temperaturile să scadă brusc în cea mai mare parte a țării.
Directorul ANM, Elena Mateescu, a precizat într-o intervenție pentru Antena 3, că temperaturile de 28-29 de grade se vor menține doar în regiunile de sud-est și est, în timp ce în restul teritoriului vor fi cel mult 15 – 20 de grade Celsius.
„Vorbim de o schimbare în evoluția regimului de temperaturi, dar și de precipitații pe parcursul acestei săptămâni. Dacă astăzi mai contăm pe valori de până la 30 de grade Celsius, cu o valoare în jurul a 29 – 30 de grade Celsius inclusiv în Capitală, deja de mâine (marți – n.r.) vremea se va răcori în cea mai mare parte a țării, exceptând partea de sud-est și est, unde vor mai fi valori specifice de până la 28 – 29 de grade Celsius, în timp ce în restul teritoriului vor fi cel mult 15 – 20 de grade Celsius”, a declarat Elena Mateescu.
Directorul ANM a adăugat că pe parcursul acestei săptămâni vor fi mici variații de temperaturi, dar că o scădere semnificativă se va remarca de sâmbătă, 14 septembrie. Atunci, vremea se va răci mai accentuat în partea de vest, sud-vest a țării, iar maximele termice vor avea valori de până la 16 – 17 grade Celsius în vestul, sud-vestul țării, în timp ce în sud-est vor mai fi posibile valori apropiate de pragul unei zile de vară, cu 24 de grade Celsius.