Un grav accident de circulație a avut loc în această dimineață. Autorul accidentului este un cunoscut medic chirurg, șef de secție, din Caracal. Acesta a pierdut controlul mașinii, deoarece s-a urcat băut la volan, iar autovehiculul pe care îl conducea s-a izbit violent de un alt participant la trafic.
Accidentul s-a produs în această dimineață, când chirurgul din Caracal s-a urcat băut la volan și a pierdut controlul mașinii, care s-a izbit violent de un alt autovehicul. Șoferul celei de-a doua mașini a ajuns de urgență la spital, fiind grav rănit, potrivit cancan.ro.
Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat în dimineața zilei de 1 august cu privire la un grav accident rutier care a avut loc pe DN 6, în afara localității Leu. Polițiștii care au ajuns la fața locului au fost șocați când au văzut ce alcoolemie avea autorul accidentului.
Medicul, în vârstă de 52 de ani, din municipiul Craiova, se afla la volanul unui autoturism în timp ce se deplasa din direcția Craiova către Caracal. Acesta a intrat pe contrasens și a lovit frontal un autoturism condus de o femeie de 42 de ani, tot din Craiova.
Ambii conducători auto a fost testat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ în cazul femei de 42 de ani. Rezultatul medicului a fost unul surprinzător, deoarece valoarea indicată în cazul lui era de 1.00 mg/l alcool pur în aer expirat. Acesta a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea de mostre biologice, potrivit procedurilor legale.
Medicul trebuia să intre pe tură la spitalul unde lucra în dimineața în care a provocat accidentul. Tura lui începea de la 8:00 la 14:00, iar apoi trebuia să fie de gardă, de la 14:00 până la 08:00 dimineața următoare. Conducerea spitalului nu a putut lua legătura cu bărbatul, deoarece medicul nu a răspuns la telefon. Astfel, atribuțiile lui de joi au fost preluate de un alt medic.