Un cetățean irakian a fost prins în vama Nădlac în timp ce încerca să treacă frontiera cu un act de identitate românesc fals
Un tânăr irakian a fost prins în vama Nădlac în timp ce încerca să treacă frontiera spre Ungaria cu o carte de identitate românească falsă, informează Mediafax.
Irakianul, în vârstă de 24 de ani, se afla în mașina unui român, din Ilfov. El a prezentat un act de identitate românesc, pentru care ar fi plătit 4.700 de euro, dar care, potrivit polițiștilor de frontieră, nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond al unuia autentic.
Transportat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră, alături de șoferul în vârstă de 39 de ani, irakianul, care are un permis de şedere în România, a declarat că voia să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen.
Irakianul este acum cercetat penal în stare de libertate pentru fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei, în timp ce șoferul român este cercetat pentru trafic de migranţi.