Un cățeluș a murit după ce a fost lăsat închis într-o mașină, în Argeș. Stăpâna a primit dosar penal

Un cățeluș a murit după ce a fost lăsat închis într-o mașină, în Argeș. Stăpâna a primit dosar penal
Sursa foto: unsplash

Un cățeluș de două luni a murit într-o mașină parcată în Bascov, Argeș. Polițiștii și pompierii au intervenit după ce au fost sesizați privind un cățel care se află în condții periculoase, la temperaturi foarte mari. Ei au spart geamul pentru a salva animăluțul, dar acesta nu a supraviețuit.

Polițiștii din Bascovs-au sesizat din oficiu, joi, că în interiorul unei mașini parcate se afla un câine, în condiții de temperatură ridicată. Având în vedere starea de pericol și faptul că proprietarul autoturismului nu a putut fi identificat repede, la fața locului au mers și pompierii din Argeș, care au spart geamul mașinii, conform observatornews.

Stăpâna s-a ales cu dosar penal

Cățelul, un metiș pechinez de două luni, a fost găsit cu semne specifice insolației, după ce a fost preluat de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor pentru a fi transportat la sediul unei asociații specializate, dar acesta nu a supraviețuit.
Stăpâna animalului a fost, în cele din urmă, identificată de polițiști. Este o femeie de 31 de ani, din Merișani. Ei i s-a întocmit un dosar penal pentru uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, iar verificările vor continua.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`