Circulația rutieră a fost întreruptă, luni după-amiază, pe Autostrada A1,în apropiere de Orțișoara,dupăceun camion plin cu semințe a luat foc.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) informează că luni după masa “pe sensul către Arad al Autostrăzii A1 Timișoara – Arad, la kilometrul 518, pe raza localității timișene Orțișoara, un tir – încărcat cu semințe – a luat foc în timpul deplasării. Din pricina fumului dens degajat, circulația rutieră a fost oprită pe ambele sensuri”.
La momentul izbucnirii incendiului, în cabina tirului se afla șoferul care a reușitsă se autoevacueze şi să ceară sprijinul pompierilor.
Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, la faţa locului au intervenit de urgenţă echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere şi o autospecială cu un echipaj de pompieri voluntari din cadrul SVSU Orţişoara.
Din fericire, echipele de salvareau reuşit să degajeze capul tractor al autotrenului. Cu toate acestea, incendiul a afectat partea din spate şi încărcătura în întregime.
”Incendiul a fost localizat şi pompierii acţionează pentru lichidarea acestuia, urmând a stabili cauza”, se mai arată în comunicatul transmis de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș.
DIn fericire, nus-au înregistrat victime în urma incidentului.
În urmă cu o aproximativ o lună, un altaccidentgrav a avut loc la o trecere la nivel de cale ferată, în Timiș, între localitățile Teremia Mare și Comloșu Mare.
Din informațiile transmise de la fața locului reiese faptul că șoferul camionului nu s-a asigurat corespunzătorla momentul trecerii căii ferate, din cauza vegetației, care a determinat o vizibilitate extrem de redusă.
O garnitură Regio a lovit din plin camionul, care s-a răsturnat. Autovehiculul care transporta cereale a luat foc, în urma impactului. Șoferul a reușit să iasă singur din cabină, fără răni severe. În locomotivă se aflau 3 persoane, care au scăpat tefere.
Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului cu o autospecială și un utilaj de descarcerare. De asemenea, la fața locului s-au deplasat și un echipaj SMURD și două ambulanțe.