Un cămin din Iași a organizat un concurs pentru studenți. Ce premiu pot câștiga cei care își decorează cel mai frumos camera
Direcția Servicii Studențești (DSS) de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” a organizat concursul „Cea mai tare cameră de cămin”. Studenții au fost încurajați să își decoreze camerele cât mai unic și într-un mod care să le reflecte preferințele și personalitatea, urmând ca cei a căror cameră a fost cea mai apreciată să primească cazare gratuită până la sfârșitul anului universitar.
52 de studenți, cazați în 27 de camere și-au anunțat participarea în concurs și au dat dovadă de multă ingeniozitate și capacitate de a optimiza fiecare metru pătrat.
Oamenii își pot vota camera favorită
Juriul va decide care este „cea mai tare cameră de cămin”, ținând cont de cât de creativ a fost decorat și mobilat spațiul, investițiile pe termen lung făcute, raportul cost-rezultat și prezentarea camerei de către candidat/candidați pentru comisia de evaluare. Rezultatul final se va baza în proporție de 85% pe decizia comisiei și în proporție de 15% pe numărul de aprecieri de pe Facebook, Instagram și Tik-Tok (5% pentru fiecare platformă socială), potrivit Ziarul de Iași.
Oamenii pot vota pentru camera preferată pe Facebook, Instagram sau Tik-Tok, până pe 27 octombrie, urmând ca pe 30 sau 31 octombrie să fie anunțată camera câștigătoare.