Un buzoian a murit în timpul programului de lucru. Ce a pățit bărbatul
Un bărbat de 59 de ani a murit la locul de muncă, la o societate din județul Buzău.
În timp ce realiza o operațiune de înfoliere a unor paleți, bărbatului i s-a făcut rău și a căzut la pământ, potrivit ȘtirideBuzău.
Medicii care au ajuns la fața locului au încercat să-l resusciteze timp de 70 de minute, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic.
Poliția a deschis o anchetă pentru a constata dacă problema cardiacă s-a produs din cauza unei afecțiuni cronice sau dacă a fost influențată de factori externi. Se pare că bărbatul acuzase toată dimineața dureri în piept.