Un britanic pasionat de păsări trăiește în Sibiu și studiază natura: „Păsările sunt un indicator foarte bun al sănătății generale”
Un ornitolog britanic s-a stabilit în județul Sibiu, în România, din 2020. Joe England a studiat Conservarea Vieții Sălbatice la Universitatea din Kent și a lucrat ca ornitolog în mai multe țări, inclusiv în Australia, Borneo și Fiji.
Britanicul s-a mutat în Sibiu
Tânărul a ajuns în România în timpul pandemiei când nu a putut să-și continue jobul în Fiji din cauza restricțiilor de călătorie. El și-a descoperit pasiunea pentru peisajul bogat și cultura din Sibiu și a rămas în micul sat Hosman după ce a descoperit comunitatea și proiectele importante ale asociației Hosman Durabil.
Joe England subliniază conexiunea dintre natură și oameni la Hosman și spune că este extrem de dificil să găsești acest lucru în altă parte a Europei, mai ales în Regatul Unit.
„Majoritatea timpului îmi petrec observând păsări din interes personal, dar am încercat să găsesc modalități de a implica această pasiune în munca asociației noastre și în proiectele sale.
Aceasta se realizează în două forme: în primul rând, am organizat ateliere de păsări în timpul lunilor de primăvară și vară, pentru persoane interesate, grupuri corporative și școli.
Scopul acestora este de a crea conștientizare și de a inspira oamenii să arate mai multă apreciere și interes pentru păsări, în special printre tineri.
Acestea s-au dovedit destul de populare și îmi place foarte mult să îmi împărtășesc cunoștințele și pasiunea cu oamenii care vor să afle mai multe.
În al doilea rând, anul trecut am dezvoltat un studiu pentru a efectua cercetări asupra păsărilor din regiune, ca parte a proiectului nostru mai larg „Peisaj Deschis”.
Păsările sunt un indicator foarte bun al sănătății generale
Scopul principal al acestui studiu este de a identifica modul în care comunitățile de păsări sunt afectate de intensificarea agriculturii și de schimbările din peisaj.
Situl Natura 2000 „Podişul Hârtibaciului” este cea mai mare zonă protejată terestră din România și este desemnată în principal pentru diversitatea ridicată a păsărilor și prezența speciilor de păsări extrem de importante la nivel european și global.
Este, prin urmare, important să se identifice modul în care aceste specii răspund la schimbarea rapidă a practicilor agricole”, explică britanicul. El subliniază că studiul nu are doar scopul de a măsura calitatea populațiilor de păsări.
Păsările sunt un indicator foarte bun al sănătății generale a ecosistemului, iar dacă anumite specii scad, acest lucru poate indica adesea o amenințare specifică sau o schimbare în peisaj care necesită atenție.
Nu am ajuns la nici o concluzie fermă încă, dat fiind că avem doar date pentru un an, dar întrucât acest studiu se repetă an de an, vom obține o imagine mai precisă a modului în care comunitățile de păsări se schimbă și de ce s-ar putea întâmpla acest lucru”, povestește Joe England pentru Turnul Sfatului.