Un bărbat în vârstă de 46 de ani din Tureac a sunat, luni seara, la 112 şi a susţinut că s-a rătăcit în Munţii Bârgăului. Bărbatul a mai precizat că are o leziune la nivelul capului şi că nu se mai poate deplasa, potrivit adevarul.ro.
„Nu am fost bun la cap, nu mai îmi trebe telefon altu`”, a fost reacţia bărbatului, atunci când a fost întrebat de jandarmii montani de ce a sunat aiurea la 112.
Bărbatul a fost sancţionat cu 500 de lei pentru „gluma” nesărată.
„Imediat un echipaj de la Jandarmeria Montană din cadrul Postului de Jandarmi Montani Piatra Fântânele, a pornit în căutarea bărbatului, iar după aproximativ trei ore de căutări, oamenii legii şi-au dat seama că au de a face cu un apel fals la 112, deoarece bărbatul nu a fost găsit la locul indicat şi nu mai răspundea la telefonul mobil, sistând astfel căutările.
Totuşi marţi dimineaţa, jandarmii montani s-au deplasat până la locuinţa bărbatului, deoarece nu se afla la prima abatere de acest gen şi l-au găsit acasă pe cel în cauză”, explică Georgeta Căşvan, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean.
Bărbatul a mai fost amendat încă de două ori cu câte 500 de lei, pentru fapte similare.
Un bărbat a sunat la 112 pentru a face o glumă