Persoanele în vârstă sunt cele care sunt adesea victimele înșelătoriilor. Un tânăr a povestit prin ce a trecut bunicul lui și a lansat un avertisment.
Bătrânul a rămas fără cel puțin 50.000 de lei și multe obiecte valoroase din casa lui, care erau păstrate într-un seif electronic, conform Ziare.com.
„Avertisment: Postarea mea este un avertisment, un exemplu de arătat altora pentru că ei să nu pățească așa ceva! Nu o discuție unde să veniți și să criticați deciziile mele, ale familiei mele și ale bunicului meu!
Azi dimineață am fost pe la bunicul meu, i-am dus niște lucruri. Am plecat de la el pe la ora zece jumate, din ce îmi amintesc.
Pe la 13 îl sun iar și îl întreb ce mai face, dacă s-a culcat etc. Îmi spune că este cu niște „Domni”, la care eu îl întreb „Ce domni”? Că știam clar că nu aveau ce străini să fie la el în casă la ora aia, singurii lui vizitatori sunt niște oameni în vârstă cu care joacă table și bea tărie.
Îmi spune că i-a întâlnit pe stradă și că au venit să taie copacii! Pe stradă? Ce copaci? Cine sunt? Întrebările mele curgeau, dar nu știa să îmi explice exact. Nu știa în ce pericol se află. Direct sunat la poliție, până au ajuns ei ăia erau plecați. Am ajuns și eu. Nu mai are cel puțin 50.000 de lei și o grămadă de obiecte de valoare de prin casă, nu știe exact câți avea strânși, eu știu că avea o sumă mult mai mare.
Am aflat că s-a întâlnit cu ei pe stradă la jumătate de ora după ce am plecat eu. Nici nu știți ce regrete am că am plecat mai devreme, că nu i-am prins. Aveți grijă de bunicii și părinții voștri! Lumea de astăzi nu mai este ca pe timpuri…
Later edit: Nu mai criticați faptul că ținea banii la „Saltea”. Avea seif electronic, l-au spart cu ajutorul unui fel de device. Fără forță brută. Mulți oameni bătrâni nu țin banii în bănci, nu au încredere. Așa este în România. Iar asta nu este un motiv de justificare a ceea ce s-a întâmplat! Nu este un motiv de a justifica faptele acestor nenorociți! Vă rog să nu mai aduceți în discuție acest subiect! Mulțumesc!”, a scris acesta pe Reddit.
La postare au apărut foarte multe comentarii, iar majoritatea internauților sunt de părere că sumele mari de bani nu trebuie ținute în casă.
„Dacă ăia au venit cu aparatul de hackuit seiful electronic la ei, e clar că știau exact la ce vin.”
„Oamenii ăia au venit la pont. Cineva a știut de seif și că acolo sunt mulți bani. Grijă de bunici și părinți e în primul rând să nu îi lași cu sume mari în casă, pentru binele lor.”
„O cameră și un internet ieftin ajută în astfel de cazuri…Hoți erau și pe timpuri, însă furau cai vaci oi căruțe sau porumbul muncit cu atâta trudă”, sunt unele dintre comentarii.