Un bărbat urmărit pentru trafic de minori și tâlhărie ar fi fost împușcat de polițiști, în Cluj, după ce ar fi încercat să fugă

Publicat: 14 06. 2023, 22:25
Foto: Pixabay

Un bărbat cu mandat de arestare preventivă pe numele său pentru trafic de minori și tâlhărie a fost depistat, miercuri, pe un teren viran din Cămărașu, și ar fi împușcat de polițiști după ce ar fi încercat să se sustragă, potrivit Actual de Cluj.

Un bărbat urmărit pentru trafic de minori și tâlhărie ar fi fost împușcat de polițiști

Bărbatul are 37 de ani și este din comuna Cămărașu, județul Cluj, iar pe numele său fusese emis de câteva săptămâni un mandat de arestare preventivă pentru trafic de minori și tâlhărie.

În jurul orei 14, polițiștii din Apahida au obținut informații cu privire la locația individului, iar acesta ar fi fost găsit pe un teren viran din Cămărașu. El a fost somat să se oprească din deplasare, dar nu ar fi respectat indicațiile și ar fi încercat să se sustragă, așa că polițiștii au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, iar apoi au tras în direcția bărbatului, acesta fiind rănit în zona picioarelor.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și dus conștient la spital.