Un bărbat și-a îngropat de vie soția. Ce sentință a primit

Un bărbat și-a îngropat de vie soția. Ce sentință a primit
Foto: Pixabay

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din statul Arizona, și-a îngropat soția de vie. Acesta a pledat vinonvat în fața instanței, iar ulterior a fost condamnat și pentru răpire, fals și fraudă.

Bărbatul a fost condamnat la închisoare pe viață

David Pagniano a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce și-a îngropat de vie soția în vârstă de 39 de ani. Acesta și-a răpit soția din propria casă în 2017. Cei doi urmau să divorțeze, de aceea acesta a decis să o ducă pe femeie într-o zonă izolată, unde a îngropat-o de vie. Pe data de 9 mai, americanul în vârstă de 62 de ani și-a primit sentința.

Investigatorii au descoperit că Sandra a fost legată și îngropată de vie într-o groapă săpată chiar de către soțul său. Procurorii care s-au ocupat de acest caz au declarat că au încercat să obțină condamnarea la moarte pentru David Pagniano, care și-a răpit soția din propria ei casă, în timp ce copii ei se aflau în locuință.

Ce au descoperit anchetatorii

Pe baza probelor adunate la locul faptei, anchetatorii au concluzionat că Sandra Pagniano, în vârstă de 39 de ani, a încercat să se elibereze după ce a fost îngropată. Potrivit constatărilor, femeia a rămas conștientă sub pământ timp de aproximativ 5 minute, potrivit Click.ro.

În plus, față de condamnarea la închisoare pe viață, David Pagniano a primit o sentință suplimentară de 16 ani și jumătate pentru acuzații de răpire, fals și fraudă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)