Un bărbat a fost găsit împușcat într-o pădure din localitatea Mogoșoaia, potrivit IPJ Ilfov.
Echipajele medicale prezente la fața locului au declarat decesul bărbatului de 40 de ani.
Bărbatul găsit împușcat era un paznic de la Regia Pădurilor, Romsilva, de fel din Tărtășești, care divorțase de curând, potrivit Știripesurse.
IPJ a precizat că a fost sesizat, vineri, prin apel la 112, cu privire la faptul că într-o pădure din Mogoșoaia ar fi fost găsită o persoană împușcată.
Polițiștii care au mers la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, însă bărbatul nu a putut fi salvat, prin urmare, a fost declarat decesul acestuia.
Cazul a fost preluat de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, iar în cauză a fost deschis un dosar pentru ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.