Un bărbat din Vaslui, care a blocat un drum public, e supărat pe oamenii din comună: „Nimic nu le convine!“

Un bărbat din Vaslui, care a blocat un drum public, e supărat pe oamenii din comună: „Nimic nu le convine!“
Gheorghe Hurbaia, săteanul ce nu mai poate ajunge la proprietatea sa din cauza porții / FOTO Vremea Nouă

Un locuitor al comunei Tanacu din județul Vaslui s-a considerat îndreptățit să blocheze un drum public cu o poartă, una zdravănă, astfel încât oamenii care au nevoie să traverseze zona au fost nevoiți să găsească alte căi de acces.

Toată tevatura își are începuturile în urmă cu mai bine de 20 de ani, când bărbatul a cumpărat o casă aflată peste drum de locuința sa. Pentru a uni cele două proprietăți într-o singură gospodărie, el a decis să închidă drumul comunal, blocându-l cu un gard și o poartă de metal.

Nu primăria, ci un alt localnic a cerut eliberarea drumului public în instanță

În general, localnicii s-au resemnat cu situația, preferând să facă un ocol și să folosească alte străzi, dar unul dintre ei, posesor al unui teren agricol aflat chiar la capătul drumului închis, a decis să-l dea pe bărbat în judecată.

Din păcate pentru el, a pierdut procesul, pentru că drumul este public și, în această situație, Primăria Tanacu ar fi trebuit să inițieze acțiunea în instanță.

„Suntem patru proprietari de terenuri pe care nu mai putem să le folosim din cauza acestei porți. Mi-am căutat dreptatea în instanță, însă nu mi-a dat câștig de cauză pe motiv că drumul aparține primăriei și prin urmare această institutie ar trebui să deschidă proces. Nimeni parcă nu vrea să se respecte legea în țara asta”, și-a spus of-ul Gheorghe Hurbaia, potrivit Vremea Nouă.

„Eu poarta de aici nu o mut, ar însemna să nu mai am curte”

Săteanul care a blocat drumul public este convins că strada face parte acum din curtea lui și că, de fapt, ceilalți localnici ar fi de vină pentru situația creată pentru că nu vor să folosească un drum ocolitor.

„Mie nu-mi convine să treacă lumea cu tractoarele prin curtea mea. Eu le-am lăsat o uliță pe care să o folosească, dar nu vor, caută numaidecât să folosească drumul ăsta. Ei mai au o variantă, să meargă pe terenurile lor pe la vale de casa mea, să ocolească, dar nici așa nu le convine. Eu poarta de aici nu o mut, pentru că asta ar însemna să nu mai am curte”, a declarat bărbatul.

Primăria se declară neputioncioasă în a restabili legea

Primăria Tanacu recunoaște că ce se întâmplă este un abuz, dar reprezentanții săi afirmă că nu au ce să facă atât timp cât săteanul nu vrea să renunțe la poartă.

„L-a blocat în mod abuziv. Din partea Primăriei Tanacu s-au întreprins toate demersurile pentru a debloca drumul și pentru a-l lăsa la dispoziția oamenilor, a fost și amendat. El nu vrea să elibereze sub niciun chip acel drum, dar pot să vă spun că am făcut tot ce a depins de noi ca acel drum să fie deblocat. Domnul primar a mers acolo, la fața locului, i-a chemat pe amândoi la discuții, a încercat să găsească o cale de mijloc, însă nu se vrea”, a precizat un reprezentant al Primăriei Tanacu pentru sursa citată.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)