Un bărbat din Timișoara a fost prins drogat în timpul examenului pentru obținerea permisului de conducere / S-a ales cu dosar penal

Publicat: 14 02. 2024, 15:56
Sursa foto: Facebook - Vlad Logigan

Un bărbat din Timișoara s-a prezentat drogat la examenul pentru obținerea permisului de conducere.

Norocul nu a fost de partea lui, pentru că a fost depistat de agenții de la Rutieră sub influența substanțelor psihoactive. În loc de permis, candidatul s-a ales cu dosar penal.

Dosar penal pentru un bărbat din Timișoara care a fost prins drogat în timpul examenului auto

Un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost oprit marți, 13 februarie, pentru un control. În acel moment, un bărbat din Timișoara susținea proba practică în vederea obținerii permisului de conducere pentru categoria B.

„În urma testării acestuia cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș, potrivit tion.ro.

În urma celor întâmplate, bărbatul din Timișoara s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanțelor psihoactive.