Un bărbat din Harghita a fost atacat de urs chiar în spatele curţii sale. A reuşit să se salveze şi să se întoarcă în casă, unde a leşinat / Șeful CJ Harghita: „Acest urs trebuie să fie extras cât mai repede prin împuşcare”

Publicat: 12 03. 2023, 21:03
Foto: Pixabay

Un bărbat din satul Şoimuşu Mic, județul Harghita, a ajuns la spital după ce a fost atacat de urs chiar în zona locuinței sale. Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, a susținut că, potrivit legislației, ursul trebuie împușcat. Acesta a atras atenția că, în ciuda măsurilor luate de Ministerul Mediului, urșii încă sunt o problemă. Totodată, el a acuzat Ministerul Agriculturii că nu a luat măsuri pentru prevenirea pagubelor provocate de urşi.

Bărbat din județul Harghita, atacat de urs chiar lângă casă

„Atacul s-a petrecut astăzi (duminică-n.r.), la prânz (…) Un om, în spatele curţii, a fost atacat de un urs. Ursul l-a muşcat pe picior, pe mâini, în mai multe părţi ale corpului. A reuşit, până la urmă, să se salveze şi să meargă înapoi în casă, iar acolo a leşinat. A fost dus cu salvarea la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc”, a spus Borboly într-o intervenţie live pe Facebook, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat apoi că atacul s-a produs în intravilanul localităţii așa că, potrivit legii, „acest urs trebuie să fie extras cât mai repede prin împuşcare”: „Am discutat cu asociaţia de vânători care are contract cu primăria, dânşii deja merg spre acolo, ar trebui să fie întocmită această decizie a primăriei, prin care extragerea să poate să fie făcută, pentru că, dacă acest urs a intrat în comună, o să mai intre şi o să mai atace oameni”.

Borboly a afirmat că acesta este al doilea atac de urs în 2023 și că urșii încă fac probleme, în ciuda măsurilor luate până acum de Ministerul Mediului, condus de Tanczos Barna (UDMR).

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, critici la adresa Ministerului Agriculturii

Preşedintele CJ Harghita a acuzat apoi Ministerul Agriculturii, condus de Petre Daea (PSD), că nu a luat niciun fel de măsuri pentru prevenirea pagubelor provocate de urşi.

„Chiar şi Ministerul Agriculturii a încheiat discuţiile legate de Politica comună agrară şi niciun ban, nicio măsură nu a fost prevăzută, acolo, în capitolele discutate în privinţa prevenirii pagubelor, pregătirii gospodarilor împotriva atacurilor urşilor. În alte ţări ale Uniunii Europene, unde este o populaţie semnificativă de urşi, s-a solicitat şi s-a primit foarte mulţi bani, prin Ministerul Agriculturii, ca să pregătească, să finanţeze, să prevină, să instruiască, să informeze. Pentru că nu numai Ministerul Mediului este de resort, ci şi Ministerul Agriculturii. Deja, la noi, în România, un picior este tăiat. Aşadar, Ministerul Agriculturii nu face nimic, chiar dacă ar trebui să facă în această privinţă”, a mai susținut Borboly Csaba, potrivit Agerpres.