Un bărbat de 29 de ani din Cluj a fost reținut de procurori și este cercetat pentru pornografie infantilă, după ce și-ar „vândut” online nepoata de un an şi jumătate unui bărbat din Oradea.
Bărbatul de 29 de ani din comuna Florești, județul Cluj, avea uneori grijă pe nepoata lui de un an și jumătate. El a găsit un client, un bărbat din Oradea, cu care a stabilit să se întâlnească la o pensiune, în același oraș, unde urma să-și ducă și nepoata.
Actul sexual urma să fie filmat și mai apoi imaginile, vândute pe internet. Individul a fost prins chiar la pensiunea din Oradea. Pe telefonul bărbatului au fost găsite fotografii de natură sexuală cu fetița, conform Observator News.
„Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că acesta i-a propus unui bărbat, cunoscut în mediul on-line, ca în schimbul sumei de 500 euro, să se întâlnească într-o unitate de cazare din municipiul Oradea pentru a întreține relații sexuale cu un minor aflat în supravegherea sa în scopul realizării de materiale pornografice cu minori, pe care să le comercializeze în mediul online”, conform unui comunicat transmis, marți, de DIICOT.
„În același context, inculpatul a deținut în telefonul mobil personal un material pornografic de tip imagine cu victima minoră, pe care l-a distribuit pe o rețea de socializare.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au pus în aplicare la data de 10.03.2024 un număr de 3 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Cluj și Bihor, fiind identificate și ridicate 4 dispozitive mobile de stocare a datelor informatice, precum și alte mijloace de probă.