Un bărbat din Caraș-Severin a fost decapitat după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce mergea pe bicicletă

Publicat: 23 03. 2014, 20:40

Un bărbat de 59 de ani a fost decapitat, duminică, după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce mergea pe bicicletă între localitățile Berzovia și Bocșa din județul Caraș-Severin, informează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Caraș-Severin, Ancuța Cărbunaru, accidentul a avut loc între localitățile Berzovia și Berzeasca din județul Caraș-Severin, pe drumul ce leagă Timișoara de Reșița.

„Din primele cercetări a rezultat ca șoferul unui autoturism înmatriculat în Franța, un tânăr de 24 de ani, a vrut să depășească un biciclist în vârstă de 59 de ani, însă în acel moment, din sens opus venea altă mașină, regulamentar. Șoferul de 24 de ani a tras de volan spre dreapta pentru a evita un accident cu mașina care venea din sens opus, acroșând biciclistul. În urma accidentului, biciclistul a fost decapitat”, a declarat Ancuța Cărbunaru.

Capul bărbatului a fost târât aproximativ zece metri în urma accidentului, au declarat polițiștii.

Șoferul autoturismului a fost dus la spital pentru a i se recolta probe de sânge, el nefiind testat cu aparatul etilotest din cauza unor probleme tehnice.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului.