Un bărbat din Brașov și-a sechestrat bebelușul de 5 luni după ce s-a certat cu soția lui. Ea a sunat la 112, iar mascații au intervenit, dar bărbatul i-a rupt mâna unuia dintre ei. Copilul se află în afara oricărui pericol, iar tatăl este reținut.
Totul a pornit de la mai mult pahare de alcool consumate de bărbat, după o mică petrecere în casa lor din Zărnești, alături de un alt cuplu. Când prietenii lor au plecat, el a dat-o afară și pe soția lui. Femeia s-a îngrijorat pentru că bebelușul a rămas singur cu tatăl ei, iar pentru că nu mai putea intra în casă, aceasta a sunat la 112, conform observatornews.
Polițștii au solicitat și ajutorul mascaților. Au încercat să negocieze cu bărbatul, iar după lungi discuții, un ambulanțier l-a convins să dea copilul. Apoi, s-a dezlănțuit un scandal de proporții, tatăl a început să lovească un polițist și i-a rupt antebrațul imediat după ce au încercat să îl imobilizeze. Oamenii legii au fost nevoiți să folosească spray lacrimogen pentru a-l potoli.
Mama copilului lucrează ca asistentă la Spitalul Județean Brașov, iar soțul ei nu are un loc de muncă stabil. Bebelușul se află acum în grija mamei și nu se mai află în pericol, iar bărbatul a fost reținut.
Un caz similar s-a petrecut anul trecut, lângă București, când, un bărbat beat și-a sechestrat fata de 5 ani. El amenința că va arunca în aer casa cu o butelie. Polițiștii au reușit să salveze fetița după mai bine de 20 de ore de negocieri.