Un bărbat din Apuseni găsit în pădure, fără semne vitale, a fost salvat. Ce i-a cauzat starea critică
Un bărbat din Apuseni a fost găsit inconștient, fără semne vitale, într-o pădure, după ce fusese prins sub un tractor care se răsturnase. Din fericire, bărbatul a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale.
Secţia de pompieri Câmpeni a intervenit joi pentru extragerea unei persoane care a fost prinsă sub un tractor în Bucium Cerbu, a transmis purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alex Crişan, potrivit Agerpres.
Bărbatul a fost transportat la spital inconștient
Forţele de intervenţie ajunse la locul producerii accidentului au extras de sub tractor un bărbat inconştient, fără semne vitale.
La fața locului, victima, în vârstă de 56 de ani, a fost inițial resuscitată de către un echipaj de prim ajutor, după care manevrele au fost preluate de către un medic de la Serviciul de Ambulanţe Judeţean Alba.
„Bărbatul a răspuns manevrelor de resuscitare. Acesta va fi transport la UPU Alba Iulia, inconştient, cu semne vitale, de către ambulanţă SAJ cu medic”, a transmis reprezentantul ISU Alba.
Potrivit Poliţiei, incidentul s-a petrecut într-o zonă împădurită, greu accesibilă.