Politică - 06 dec, 17:25
Un bărbat de 80 de ani din Ploiești, a făcut stop cardiac în secția de votare unde a mers, duminică dimineața, să voteze, transmite Mediafax.
La ora transmiterii acestei știri, medicii ajunși la fața locului încearcă să îl resusciteze.
Incidentul a avut loc la o secție de votare de pe strada Bobâlna din Ploiești, cei aflați în incinta secției anunțând autoritățile imediat ce bătrânul a căzut.
Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, medicul Daniel Nicolae, a declarat că echipajul medical a constatat că bărbatul a făcut stop cardiac.