Un bărbat de 58 de ani a fost reținut sub suspiciunea că este cel care l-a ucis pe primarul din Lunca Mureșelui, Alba, pe 27 noiembrie

Publicat: 11 12. 2016, 19:50

Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost reţinut, duminică seară, de poliţiştii din Alba, fiind suspectat că l-a omorât pe fostul primar al comunei Lunca Mureşului, care a fost găsit la sfârşitul lunii noiembrie tăiat la gât o stradă de la marginea localităţii, scrie news.ro.

"Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, cu sprijinul poliţiştilor Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei Operaţiuni Speciale şi ai Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul Poliţiei Române, au identificat un bărbat de 58 de ani, din Lunca Mureşului, bănuit de comiterea infracţiunii de omor, din data de 27 noiembrie, a cărei victimă a fost un bărbat de 64 ani, din aceeaşi localitate. Suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba care a luat, faţă de acesta, măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, Luminiţa Prodan.

Fostul primar din comuna Lunca Mureșului, Ioan Rusu, a fost găsit mort, în data de 27 noiembrie, în jurul orei 5.00, pe o stradă din localitate, lângă maşina sa, el având mai multe tăieturi în zona gâtului.

Potrivit unor surse judiciare, Ioan Rusu ar fi plecat sâmbătă de acasă cu intenţia de a duce nişte bani unui cunoscut. Fostul edil, însă, nu s-ar mai fi întâlnit cu persoana respectivă, iar soţia a anunţat Poliţia deoarece nu s-a mai întors acasă.

Ioan Rusu avea 64 de ani şi a fost primar în Lunca Mureşului timp de mai multe mandate, până în acest 2016, el fiind unul dintre liderii organizaţiei locale a PSD.