Un bărbat, arestat la Vama Nădlac. Polițiștii i-au găsit în bagaj trei borcane pline

Publicat: 11 03. 2024, 14:04
Sursa foto: Poliția de Frontieră

Un bărbat a fost arestat preventiv, după ce a fost prins de către polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac I încercând să introducă în țară droguri de risc.

Trei borcane cu o cantitate totală de 260 grame muguri canabis

Duminică, 10 martie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la trafic internaţional de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

„Măsura a fost luată după ce, la aceeași dată, acesta a fost prins în flagrant de către polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac I în timp ce încerca să introducă în ţară, venind din direcția Belgia, trei borcane cu o cantitate totală de 260 grame muguri canabis, ascunse într-un bagaj, printre obiectele personale”, potrivit unui comunicat de presă al Poliției de Frontieră.

Bărbatul a fost arestat preventiv

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a admis propunerea formulată de către procurorii DIICOT și a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate  Arad  și ai Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.