Un bărbat a plătit 2.000 de euro pentru un permis de conducere fals. A fost prins de polițiști în vama Petea

Publicat: 11 09. 2023, 09:15
Sursa Foto: Poliţia de Frontieră Română

Un ieșean a fost prins în vama Petea în timp ce conducea un autoturism, iar în urma controlului acesta avea un permis fals, achiziționat cu suma de 2000 de euro, potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei.

Șofer cu permis fals, prins în vama Petea

Se pare că bărbatul în vârstă de 28 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Austria, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din România.

„La controlul de frontieră i-a fost solicitat şi permisul de conducere, ocazie cu care s-a constatat că acest document, ce avea însemnele autorităţilor din Cehia, nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic, fiind fals.

În legătură cu cele constatate, bărbatul a declarat ca a primit permisul de conducere de la o persoană ale cărei date de identificare nu le cunoaşte, contra sumei de 2.000 de euro”, a transmis ITPF.

De asemenea, poliţiştii de frontieră au deschis un dosar penal pentru uz de fals şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, notează Adevarul.