Un bărbat a murit la Spitalul Sf. Spiridon din Iași, după ce ar fi fost lăsat să aștepte ore întregi însetat și flămând. Ar fi fost internat abia după intrarea în comă
Un bărbat a intrat în comă – și ulterior a murit – după ce ar fi stat 12 ore flămând și însetat în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, iar familia sa intenționează să depună o plângere, potrivit Observatornews.ro.
Familia susține că soția bărbatului a sunat la 112, luni, la 7 dimineața, iar ambulanța a fost trimisă de la Iași în jurul orei 9 și l-a preluat pe pacient abia la 10:30.
Inițial, bărbatul ar fi fost dus la Spitalul de Neurochirugie din Iași, unde i-au fost efecutate mai multe analize și a stat până la lăsarea serii. În cadrul apelului la 112, familia spusese că bărbatul are dureri de spate și de picior.
Întrucât considerau că nu era nevoie de internare, dar bărbatul suferea și de ciroză, medicii au decis să îl trimită la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, acolo unde ar fi ajuns la ora 21:15.
Ar fi fost lăsat să aștepte ore întregi la UPU, însetat și flămând
Odată ajuns la Spitalul „Sf. Spiridion”, potrivit familiei, bărbatul a rămas pe același scaun până spre dimineață, în jurul orei 8. Un prim consult avusese loc la 3 dimineața.
În jurul orei 8 a fost internat pe secția de gastroenterologie, după ce ar fi intrat deja în comă. La scurtă vreme, familia a fost informată cu privire la decesul bărbatului.
Familia va depune plângeri
Familia lui susține că bărbatul nu a primit îngrijiri din partea medicilor și a asistentelor în perioada în care a fost lăsat să aștepte, precum și că nu a primit nici mâncare sau apă.
Familia a cerut efectuarea unei necropsii și intenționează să depună plângeri atât la nivelul spitalului și la Colegiul Medicilor, cât și la Poliție și Parchet.