Un bărbat a murit după ce a fost acroșat de o ambarcațiune pe Dunăre. Conducătorul a fost depistat cu 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat

Un bărbat a murit după ce a fost acroșat de o ambarcațiune pe Dunăre. Conducătorul a fost depistat cu 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat
Foto simbol: Facebook / SMURD

Un bărbat care înota în canalul Sfântu Gheorghe al Dunării a murit, joi, după ce a fost acroșat de o ambarcațiune, a anunțat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, potrivit G4Media.ro.

Bărbatul a fost acroșat de o ambarcațiune pe Dunăre

Incidentul a avut loc joi, spun polițiștii giurgiuveni.

„La data de 1 august a.c., ora 17.50, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Transporturi Giurgiu au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că o ambarcațiune ar fi acroșat o persoană care înota în Canalul Sfântul Gheorghe al fluviului Dunărea, zona plaja veche, din municipiul Giurgiu.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că ambarcațiunea era condusă de către un bărbat, de 40 de ani, din municipiul Giurgiu, care poseda permis de conducere pentru ambarcațiuni de agrement. După efectuarea manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul bărbatului acroșat, de 63 de ani”, au declarat reprezentanții Poliției.

Conducătorul ambarcațiunii avea 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat

Verificările au arătat că ambarcațiunea nu era înregistrată. Totodată, bărbatul care conducea ambarcațiunea a fost testat cu aparatul etilotest, care a arătat o valoare de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice care să stabilească nivelul alcoolemiei cu exactitate.

Autoritățile fac cercetări pentru ucidere din culpă și arborarea fără drept a pavilionului român ori punerea în exploatare sau navigație a unei nave neînregistrate.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`