Un bărbat în vârstă de 32 de ani a lovit un taximetrist în localitatea Suharău din Botoșani și a fugit cu mașina acestuia, astfel că a fost reținut de poliști, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Delia Nenișcu, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani spune că agresorul comandase o cursă cu autoturismul care circula în regim de taxi, însă în localitatea Suharău l-a agresat pe șofer și l-a făcut să coboare, iar apoi și-a continuat drumul cu mașina celui pe care l-a lovit.
Agresorul a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și s-a oprit abia după ce s-a produs un accident. Nici măcar atunci nu s-a predat și a fugit pe câmp, motiv pentru care polițiștii au fost nevoiți să facă uz de armă pentru a-l prinde pe fugar.
„Echipajul de poliţie direcţionat la faţa locului a depistat în trafic autovehiculul pe un drum sătesc din apropierea localităţii Smârdan şi a pornit în urmărirea acestuia, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Şoferul nu s-a conformat semnalelor de oprire efectuate în mod repetat, continuându-şi deplasarea până în momentul în care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în impact cu un mal de pământ. Ulterior, bărbatul a abandonat vehiculul şi a fugit pe un câmp. Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, executând zece focuri de avertisment, în plan vertical, fără a rezulta victime sau pagube materiale. În scurt timp s-a reuşit prinderea sa, acesta fiind imobilizat şi apoi identificat”, a precizat Delia Nenișcu.
Bărbatul, care este din județul Constanța, e cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.