Un bărbat a fost găsit împușcat în cap în locuința sa din Arad. El ar fi trecut printr-o depresie pentru că în septembrie i-a murit soția

Un bărbat a fost găsit împușcat în cap în locuința sa din Arad. El ar fi trecut printr-o depresie pentru că în septembrie i-a murit soția
foto: Pixabay

Un fost profesor a fost găsit împușcat în cap, marți, în locuința sa din municipiul Arad. Bărbatul era pensionar și avea 66 de ani, iar primele cercetări ale autorităților au indicat că este vorba de o sinucidere, fiind folosită o armă de vânătoare.

Comisarul-șef Adrian Șimon, adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Arad, a declarat pentru Agerpres că bărbatul era vânător autorizat și deținea legal arma de vânătoare găsită lângă cadavru.

„Din primele cercetări rezultă că a fost o sinucidere”, a afirmat Șimon.

Pensionarul era în depresie în ultima perioadă pentru că în luna septembrie i-a decedat soția, spun surse din rândul anchetatorilor, care au discutat deja cu apropiați ai fostului profesor.

Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`