Un bărbat a fost găsit carbonizat în curtea unei școli din București
Un bărbat a fost găsit carbonizat, miercuri dimineață, legat la mâini și picioare cu sârmă, în curtea unei școli din București, de către un paznic al unității, informează Mediafax.
Corpul bărbatului a fost găsit în curtea Grupului Școlar Eletronica Industrială, din Sectorul 2 al Capitalei.
Se pare că bărbatul ar fi victima unor reglări de conturi, iar în momentul în care i s-a dat foc avea mâinile legate cu sârmă și există indicii că ar fi fost în viață la momentul incendierii, potrivit procurorului Bogdan Staicu.
Potrivit anchetatorilor, modul în care victima a fost legată și apoi arsă relevă o practică mafiotă, însă aceasta este doar o supoziție, polițiștii nu se pot pronunța încă în acest sens.
Un martor a declarat că a auzit o explozie care venea din curtea școlii, iar când paznicul a ajuns la fața locului a văzut cadavrul bărbatului carbonizat.
În prezent, polițiștii fac cercetări pentru a afla circumstanțele decesului, zona în care a avut loc incidentul fiind încercuită pentru prelevare de probe.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf