Un băiat de 19 ani a murit în Parcul Drumul Taberei. Tânărul s-a aruncat de pe un pod. Ce precizări a făcut Poliția (VIDEO)
Un tânăr a murit, vineri, în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6, din București.
Ce precizări a făcut Poliția
Este vorba despre un băiat în vârstă de 19 ani. El a fost găsit la baza de beton a unuia dintre pilonii de susținere ai podului de peste lac, conform Știripesurse.
În acest moment, nu se cunosc informații cu privire la acest eveniment, dacă tânărul a căzut de pe pod fiindcă a alunecat sau o fi vrut să sară crezând că nu va păți nimic ori s-a sinucis.
„Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la precipitarea unei persoane, la o adresă din Sectorul 6. Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificat un tânăr, în vârstă de 19 ani. De asemenea echipajele de prim-ajutor, sosite la adresă, în pofida eforturilor, au constatat decesul acestuia”, conform Poliției.
Se fac cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul
Cercetările sunt efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Trupul tânărului urmează să fie transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.