Un băiat de 13 ani a scăpat cu viață după ce a căzut de la 30 de metri în gol. Ce a făcut acesta
Un băiat american de 13 ani a supraviețuit după ce a alunecat și a căzut zeci de metri în Marele Canion.
Familia vizita Parcul Național Marele Canion, în Arizona, unde băiatul a căzut de la aproape 30 de metri înâlține, informează Serviciul Parcului Național, conform Ziare.com.
Acesta se afla la punctul de observație Bright Angel atunci când a căzut.
El făcea loc pentru poze
Intervenția unui elicopter nu era posibilă, iar salvatorii l-au scos cu ajutorul unei corzi.
Băiatul a spus că a căzut atunci când făcea loc oamenilor pentru poze.
„Îmi amintesc că m-am trezit, că mă aflam în spatele unei ambulanțe şi unui elicopter, că am luat un avion şi că am ajuns aici”, a declarat la televiziune Wyatt Kaufman.
Starea băiatului
Tatăl băiatului a anunțat că tânărul a fost internat și are mai multe vertebre facturate, trei coaste rupte, un deget dislocate, un plămân perforat și o comoție cerebrală.
Marele Canion este vizitat de patru până la șase milioane de oameni pe an.
Salvatorii parcului primesc circa 330 de apeluri pe an.