Un avion cu ruta Londra-București a aterizat de urgență la Budapesta / Care a fost motivul de panică de la bordul aeronavei

Publicat: 22 05. 2023, 21:32

Un avion al companiei British Airways care zbura de la Londra la București a aterizat de urgență la Budapesta, după ce unei însoțitoarea de zbor i s-a făcut rău, potrivit The Sun.

Aeronava Airbus A320, cu 170 de pasageri la bord, a fost nevoită să aterizeze de urgență la Budapesta, timp în care membrii echipajului i-au acordat primul ajutor colegei lor.

Unei însoțitoare de bord i s-a făcut rău

Stewardesa a fost transportată la spitalul din Budapesta, iar cursa nu a mai putut continua sâmbătă seara, având astfel o întârziere de peste 21 de ore.

Membrii echipajului de la bordul avionului se temeau că însoțitoarea de bord a suferit un atac de cord, însă acest lucru a fost infirmat.

„Părea foarte grav în acel moment și căpitanul nu avea altă opțiune decât să devieze. Era o femeie destul de tânără și în mod evident se simțea foarte rău și a fost declarată o urgență medicală. Un alt membru al echipajului a mers cu ea la spital de îndată ce avionul a aterizat, dar întârzierea a însemnat că limita numărului de ore de lucru a personalului a fost depășită. Avionul nu a putut să-și reia călătoria și toți pasagerii și echipajul au fost nevoiți să stea peste noapte la Budapesta”, a declarat o sursă, potrivit The Sun.

Cei 170 de pasageri de la bordul aeronavei au fost nevoiți să găsească locuri de cazare în care să înnopteze, după ce cursa a avut o întârziere de aproape o zi.

„Siguranța clienților și a colegilor noștri este întotdeauna prioritatea noastră. Ne-am cerut scuze clienților pentru întârzierea zborului lor după ce aeronava a fost nevoită să devieze din cauza unei urgențe medicale”, a spus un purtător de cuvânt.