Un autocar în care se aflau 41 de copii și alte două autoturisme au fost implicate luni seară într-un accident pe Centura de vest a Ploieștiului, informează Agerpres. Două femei au fost rănite.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, Raluca Vasiloae, copiii din autocar se întorceau dintr-o excursie și erau însoțiți de 11 adulți. Niciuna dintre persoanele din autocar nu a fost rănită. Primele informații indicau că ar fi vorba despre 49 de copii.
Leziuni au suferit două femei care se aflau în celelalte două autotvehicule. Una dintre acestea are un traumatism cranio-cerebral minor și un traumatism la șold, iar cealaltă, un traumatism la gleznă.
Accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate. Cele două autoturisme au intrat în coliziune pe DN 1—Centura de Vest a municipiului Ploiești, în urma impactului unul dintre acestea ricoșând în autocar, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Raluca Brezeanu.