Un asistent medical de la Spitalul Judeţean Brăila a murit după ce a fost infectat cu noul coronavirus. Acesta este primul deces înregistrat în rândul cadrelor medicale din Brăila cauzate de SARS COV 2.
Acesta avea 51 de ani şi lucra ca asistent la Spitalul Judeţean Brăila, în secţia de Radiologie. De aproape două săptămâni se afla internat la Terapie intensivă.
Asistentul medical brăilean a decedat în condițiile în care avea și unele comorbidităţi şi în pofida tuturor încercărilor medicilor, nu a putut fi salvat. Este primul cadru medical brăilean care moare din cauza infecţiei cu noul coronavirus.
Situația devine tot mai gravă în unitățile medicale din Brăila din cauza focarelor de coronavirus. La secția ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Brăila a fost depistat un focar de infecție cu COVID-19.
Potrivit presei locale, ar fi vorba de 10 cazuri de Covid-19 în rândul angajaţilor. Mai mult, un angajat al spitalului reclama faptul că nu s-a făcut o dezinfecţie serioasă la ATI, în condiţiile în care activitatea se desfăşoară în continuare.
“Marţi erau internaţi vreo 2 sau 3, acum cazurile au crescut. Sunt izolaţi la domiciliu persoanele confirmate, s-a făcut anchetă epidemiologică, contacţii sunt supravegheaţi în continuare şi aşteptăm să vedem dacă se va mai întâmpla ceva, dacă mai apar cazuri sau nu, că e posibil să se întâmple acest lucru. Am declarat focar la DSP, dar nu este focar pe ATI Covid, ci pe ATI-ul mare. Şi sunt persoane care s-au infectat în afara spitalului”, a explicat angajatul pentru obiectivbr.ro.
Grupul de Comunicare Strategică a raportat, joi, 9.714 de cazuri noi de COVID-19 depistate la nivel național și 121 de decese legate de această boală infecțioasă înregistrate pe un interval de 24 de ore. Potrivit autorităților, în unitățile sanitare de profil sunt internate 12.061 de pacienți infectați cu noul coronavirus, dintre care 1.014 sunt în secțiile de Terapie Intensivă din țară.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, până astăzi, 5 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 276.802 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, cu precizarea că191.085 de pacienți au fost declarați vindecați.