Un angajat și-a păcălit șeful timp de șase ani. Deși nu venea la muncă, primea integral salariul
:format(webp):quality(80)/http://www.b1tv.ro/wp-content/uploads/2024/04/birou-angajati.jpg)
Un bărbat din Spania a ajuns vedetă după ce s-a aflat că şi-a păcălit angajatorul timp de şase ani. Deși în tot acest timp nu a fost la muncă, a continuat să își primească salariul integral pentru că nimeni nu a observat că era absent. Situația a ieșit la iveală când viceprimarul a dorit să îl recompenseze pentru cei 20 de ani de activitate și a realizat că nimeni nu-l mai văzuse de mult timp.
Joaquin Garcia, în vârstă de 69 de ani, a fost sancționat cu o amendă de 27.000 de euro după ce s-a descoperit că a lipsit de la locul de muncă timp de șase ani, timp în care a continuat să primească un salariu anual brut de 37.000 de euro. Funcționarul public era responsabil cu supravegherea unei uzine de tratare a apelor reziduale, potrivit Observator News.
Bărbatul ocupa o poziție de management
Cu toate că Garcia ocupa o poziție de management, compania de apă la care era angajat a susținut în instanță că nu l-a văzut pe bărbat timp de mai mulți ani. Confuzia a fost amplificată de faptul că autoritățile locale credeau că Garcia era supravegheat de compania de apă, în timp ce compania considera că el era sub monitorizarea autorităților locale.
Garcia a negat acuzațiile și a spus că a fost hărțuit din cauza activităților politice ale familiei sale. El a afirmat că, deși nu a fost prezent la birou în fiecare zi și pe toată durata programului, și-a petrecut timpul citind filosofie.
În cele din urmă, instanța a decis în favoarea autorităților, solicitându-i lui Garcia să plătească o amendă echivalentă cu salariul său net pe un an, suma maximă pe care compania o putea solicita legal.