Un angajat din Ambasada Franței a fost găsit mort în Munții Bucegi
Un turist francez, angajat al ambasadei de la București, a fost găsit mort pe Jepii Mici din Munții Bucegi, iar trupul său neînsuflețit va fi recuperat pe cale terestră, a anunțat șeful Salvamont Bușteni, Laurențiu Paraschiv, pentru Agerpres.
Șeful Salvamont spune că francezul „ar fi căzut circa 80 de metri pe potecă”.
„A fost găsit mort pe Jepii Mici, în partea inferioară. Ar fi căzut circa 80 de metri din potecă. Trupul va fi recuperat pe cale terestră”, a declarat Laurențiu Paraschiv.
Francezul găsit mort în Bucegi era angajat al ambasadei franceze
Ambasada Franței la București a confirmat că francezul era angajat al misiunii diplomatice.
„În legătură cu anunţul publicat de Salvamont România putem confirma că este vorba despre un angajat al Ambasadei Franţei în România. Precizăm că este o persoană în condiţie fizică bună, familiarizat cu regulile specifice ale urcatului pe munte, care a parcurs şi alte trasee montane din România”, spune ambasada franceză.
Francezul avea 58 de ani și plecase sâmbătă dimineață din București spre Valea Prahovei. Voia să parcurgă traseele Buşteni – Cabana Gura Diham, Cabana Mălăieşti, Vârful Omu, retur Babele, Sinaia sau Buşteni – Jepii Mici – Cabana Caraiman – Cabana Piatra Arsă – retur Sinaia gară.
Luni după-amiază, Poliția Prahova anunța că bărbatul a dispărut.