Un angajat al magazinului Hornbach din Berceni, depistat pozitiv cu coronavirus. Întregul personal, testat pentru COVID-19 / Poziția companiei
Update:Hornbach Româniaa transmis un punct de vedere referitor la măsurile pe care compania le-a luat pentru a proteja angajații și clienții, în contextul pandemiei de coronavirus.
Redăm mai jos răspunsul integral transmis de Hornbach România:
„Încă de la începutul crizei pandemice, Hornbach România a luat toate măsurile necesare pentru a preveni răspândirea infectării cu Covid-19:
– toate magazinele au la intrare covor dezinfector pentru igienizarea încălțărilor,
– personalul este dotat cu echipament individual de protecție (măști / viziere, mănuși de protecție de unica folosință),
– au fost montate recipiente cu dezinfectanți în puncte „cheie” (birouri, băi, intrare magazin, etc.),
– s-au montat protecții de plexiglas la toate casele de marcat, iar pardoseala este dotată cu semnalistică cu scopul respectării distanțelor de siguranță,
– sunt puse afișe privind semnalizarea de securitate a locului de muncă privind obligațiile și interdicțiile pe care lucrătorii trebuie să le respecte (obligativitatea purtării EIP, păstrarea distanței sociale),
– personalul de pază ia temperatura clienților, vizitatorilor, prestatorilor externi și angajaților,
– angajaților li s-a consemnat instruirea suplimentară privind Covid -19. Acestora li s-a pus la dispoziție materiale de informare privind măsurile de protecție împotriva cu Covid-19;
– au fost afișate reguli și instrucțiuni privind evitarea infectării, utilizarea mijloacelor de prevenire / protecție și modul de acțiune în cazul identificării unor persoane care prezintă simptome la locul de muncă,
– a fost elaborată o procedură de raportare a posibilelor contacte cu persoane infectate sau în cazul prezenței simptomelor asupra propriei persoane,
– au fost desemnați responsabili cu verificarea periodică privind respectarea regulilor și măsurilor implementate împotriva Covid-19,
– programul de lucru se realizează în ture pentru evitarea pe cât posibil a contactului între angajați,
– se realizează constant igienizarea și dezinfectarea spațiilor de lucru, a suprafețelor și a echipamentelor de muncă prin intermediul unor firme de curățenie instruite pentru respectarea măsurilor de protecție împotriva Covid- 19.
In plus, aducem din nou pentru angajati cele mai bune masti de protectie (tip FFP2), pentru a ne proteja cat mai bine angajatii si clientii”.
Știrea inițială:
Un angajat al magazinului de bricolaj Hornbach din Berceni a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, potrivit unui e-mail intern transmis în urmă cu câteva zile personalului, în care se precizează că ultima zi de prezență la serviciu a persoanei infectate cu COVID-19 a fost data de 23iunie.
“Această situație aduce din nou în atenție importanța regulilor de prevenție, pe care vă rog să le respectați cu strictețe. În magazin au fost luate măsurile necesare de prevenire a răspândirii virusului, s-a efectuat dezinfecția prin nebulizare a magazinului”, se preciează în mesajul intern transmis angajaților de către un reprezentant al Hornbach Centrală.
Tototadă contactele directe cu angajatul depistat pozitiv și-au efectuat testul pentru coronavirus și sunt izolate până la primirea rezultatului.
Întregul personal Horbach, testat pentru COVID-19
Într-un alt e-mail intern se precizează că pentru protejarea sănatății angajaților și asigurării unei desfășurări optime a activității profesionale, s-a luat decizia internă a testarii laCOVID-19 a întregului personal Hornbach.
În acest sens, pentru angajații din Centrală și colaboratorii externi care au acces periodic în Centrală, marți se deplasează o echipă mobilă la sediul central Hornbach pentru a se recolta analizele și a se depista dacă există vreun caz pozitiv infectat cu coronavirus, “astfel încat să se poată lua măsurile de protecție necesare (izolare) dacă este cazul”.
Prezența la testare este obligatorie pentru toți angajații.
“Recoltarea în vederea testării prin metoda moleculara RT PCR pentru identificarea virusului SARS Cov2 – Metoda recomandată și considerată la nivel mondial Gold Standard pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 este detecția ARN viral prin Real-Time PCR (reverse-transcription polymerase chain reaction), având un grad foarte înalt de precizie, peste 90% și detectând infecția în cel mai scurt timp de la expunere”, este informat personalul în e-mailul intern.
Rezultatele testelor se vor comunica în termen de 48 ore de la recoltare. În funcție de rezultatele obținute, vom avea urmatoarele situatii: dacă rezultate testelor sunt negative, angajații vor continua activitatea; dacă rezultatele testelor sunt pozitive, se anunta DSP-ul, care initiaza ancheta epidemiologica – angajatii vor intra urgent in autoizolare la domiciliu/resedinta timp de 14 zile.
Contactați telefonic reprezentanții companiei Hornbach nu au dorit să ofere detalii despre gravitatea acestui caz sau să ofere un punct de vedere referitor la măsurile luate pentru protejarea consumatorilor. Aceștia au precizat că deocamdată se așteaptărezultatele testelor în rândul angajaților și că detalii suplimentare vor fi oferite în zilele următoare. B1,ro a solicitat precizări şi prin e-mail, iar în măsura în care vom primi un răspuns de la reprezentanţii companiei, îl vom publica.
Grupul HORNBACH este unul dintre cei mai mari operatori de magazine de materiale de construcţii din Europa. În București grupul deține două magazine, unul în Berceni, unde a fost depistat cazul de coronavirus în rândul unui angajat, și altul în Militari.
Ultimul bilanțal pandemiei de COVID-19 în România
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, până luni, ora 10, au fost diagnosticate cuCOVID-19la nivel național 29.223 de persoane, dintre care 250 reprezintă cazuri noi de îmbolnăvire, la un număr total de 771.482 de teste prelucrate.
Din numărul total de pacienți confirmați cu infecție cucoronavirus, 1.768 au murit, dintre care 18 în ultimele 24 de ore, 227 sunt internați în secțiile de terapie intensivă din România, iar 21.413 au fost externați, dintre care 20.213 de pacienți vindecați și 1.200 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.