Un an vechime cumpărat la pensie, cu 900 de lei, mai scump din 1 ianuarie. Cine merită să cumpere? După ce iniţial fusese scoasă din noua lege a pensiilor, cumpărarea de vechime în muncă a fost reintrodusă.
Un an vechime cumpărat la pensie, cu 900 de lei, mai scump din 1 ianuarie. Cine merită să cumpere? După ce iniţial fusese scoasă din noua lege a pensiilor, cumpărarea de vechime în muncă a fost reintrodusă în actul normativ.
Cei care vor să-și completeze stagiul de cotizare la pensia de stat o vor putea face și după a doua jumătate a anului viitor.
Acesta este termenul în vigoare legal, pentru aplicarea mecanismul actual de cumpărare a vechimii pentru pensie, după cum apare în noua lege a pensiilor.
Legea 360/2023, prin care va fi reglementat sistemul public de pensii, începând de anul viitor, stabileşte mecanismul prin care cei ce vor să acopere perioade în care nu au cotizat la pensii va exista în continuare.
Viitorul mecanism va avea cam aceleași reguli ca şi cel actual. O parte dintre prevederile noii legi se aplică din ianuarie 2024, dar cele mai multe din septembrie.
Care este mecanismul de cumpărare a vechimii, pe newsweek.ro.