Un an de vaccinare anti-COVID-19 în România. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei: Fiecare persoană care a ales să se vaccineze ne-a motivat și a reprezentat un pas către normalitate

Un an de vaccinare anti-COVID-19 în România. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei: Fiecare persoană care a ales să se vaccineze ne-a motivat și a reprezentat un pas către normalitate
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19. Sursa foto: Facebook

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, col. dr. Valeriu Gheorghiță, a transmis un mesaj la împlinirea a un an de la debutul procesului de vaccinare pe teritoriul României. Cu această ocazie, oficialul și-a exprimat speranța că dezinformarea, ezitarea, scepticismul și neîncrederea vor putea fi combătute „prin empatie, onestitate, dialog și comunicare, prin găsirea acelui obiectiv comun care să ne reprezinte”.

Ce a declarat Valeriu Gheorghiță la împlinirea a un an de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România

Precum în cazul celor mai multe state UE, campania națională de vaccinare anti-COVID-19 a început pe 27 decembrie. Prima persoană vaccinată pe teritoriul României a fost Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă și membră a echipei care, în februarie 2020, prelua primul pacient din țara noastră confirmat cu infecție cu SARS-CoV-2.

„Ziua de 27 decembrie 2020 a reprezentat un prim pas către atât de așteptata revenire la normalitate. Pentru mulți dintre noi a reprezentat speranța că împreună, prin vaccinare, putem învinge această pandemie. Greul de abia atunci începea! A urmat o perioadă plină de provocări logistice, medicale, și mai ales de comunicare, care ne-au testat echilibrul, maturitatea profesională, anduranța și capacitatea de comunicare a unor momente de criză! Au fost și momente pline de satisfacție profesională atunci când procesul de vaccinare a devenit operațional și etapă cu etapă toți cei care au dorit să se vaccineze au putut face acest lucru. Fiecare persoană care a ales să se vaccineze ne-a motivat și a reprezentat pentru noi un pas înainte, un pas către normalitate”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

În tot acest timp, la nivel național au fost administrate peste 15,74 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 și au fost vaccinate mai bine de 7,91 milioane de persoane cu cel puțin o doză.

„Este un bun prilej să mulțumesc echipei mele, care a fost la datorie în această perioadă, precum și personalului medical, tuturor colegilor care s-au informat despre vaccinare, au transmis mai departe informațiile, au ales să se vaccineze, și au dat astfel, un mesaj de încredere; Mulțumesc, de asemenea, tuturor celor cu care am fost onorat să colaborez în acest an, dar și celor de acasă care ne-au acordat încredere și ne-au susținut! În egală măsură, aș vrea să mulțumesc reprezentanților mass media pentru atenția acordată subiectului și profesionalismul dovedit în relatarea evenimentelor”, a adăugat Valeriu Gheorghiță.

Oficialul a încheiat într-o notă optimistă.

„Continui să sper că doar prin empatie, onestitate, dialog și comunicare, prin găsirea acelui obiectiv comun care să ne reprezinte, putem combate dezinformarea, ezitarea, scepticismul și neîncrederea! Să avem un an mai bun și să rămânem responsabili și solidari pentru sănătate! La mulți ani, dragi români!”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)