Ministerul Sănătăţii a descoperit un AL DOILEA medic care avea o parafă FALSĂ, obţinută ILEGAL

Publicat: 08 02. 2019, 16:24

După cazul medicului Matteo Poiti, care a operat mai multe paciente în România, deşi nu avea acest drept şi nu avea nici măcar studii în acest domeniu, un alt medic fals a fost descoperit de Ministerul Sănătăţii.

Şi acesta, la fel ca în cazul chirirgului estetician, avea un cod de parafă fals, atribuit acestuia în mod ilegal.

„În urmă verificărilordemarate la DSPMB după ce s-a constatat că a fost eliberat un cod de parafa în mod ilegal, a fost identificat un al doilea caz asemănător.

Ministerul Sănătăţii a ţinut să precizeze că nici acest medic fals nu mai operează în România.

„Pentru că există în desfășurare o anchetă demarată de Poliție și Parchet,nu putem face publice alte date legate de acest caz.

Ministerul Sănătății continuă verificările la DSPMB și va pune în continuare la dispoziția organelor de anchetă toate informațiile obținute în urmă acestor verificări.

Facem precizarea că cele două persoane care au obținut cod de parafa în mod ilegal nu mai prestează servicii medicale.

Ministerul Sănătății va întreprinde toatemăsurile necesare pentru a asigura pentru pacienți servicii medicale în condiții de maximă siguranță, în concordanță cu reglementările legale în vigoare”, a transmis Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.