Un adolescent din Hunedoara a fost arestat după ce a ucis în bătaie un bărbat
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost arestat pentru 19 zile, fiind suspectat că a omorât în bătaie un bărbat, anunță Mediafax. Cadavrul bărbatului a fost găsit într-un apartament din Vulcan, cu urme de lovituri în zona capului, dar şi pe corp.
„Cadavrul unui bărbat de 56 de ani a fost găsit, în urmă cu două zile, într-un apartament din Vulcan. De la început au existat supiciuni de omor deoarece victima avea urme de lovituri în zona capului, dar şi pe corp” a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
În urma investigaţiilor a reieşit faptul că victima consumase băuturi alcoolice împreună cu adolescentul chiar în faţa blocului unde locuiau, apoi au urcat în locuinţa victimei unde a avut loc altercaţia. După ce a fost prins, tânărul a recunoscut că l-a lovit cu pumnii şi cu picioarele pe bărbat.
Anchetatorii susţin că, după ce a comis crima, tânărul a plecat din Vulcan, acesta fiind descoperit la peste 50 de kilometri în Haţeg, unde își căuta un loc de muncă.
Adolescentul a fost audiat, iar în cursul zilei de miercuri a fost arestat de magistraţii Tribunalului Hunedoara.