Un adolescent din Galați a furat o mașină și a lovit puternic un alt autoturism parcat. Băiatul a mai condus fără permis în trecut
Un adolescent de 16 ani din localitatea Lieşti, judeţul Galaţi, a furat un autoturism şi a condus pe DN 25, dar la un moment dat a pierdut controlul volanului şi a lovit puternic o maşină parcată, fiind rănit. Băiatul mai era cercetat sub control judiciar, într-un alt dosar de conducere fără permis, transmite news.ro.
Potrivit Poliţiei Judeţene Galaţi, incidentul a avut loc joi dimineaţă, în jurul orei 4.40, în localitatea Lieşti.
Un adolescent de 16 ani i-a furat maşina unchiului său şi a pornit la drum pe DN 25. La un moment dat, într-o curbă, el a pierdut controlul volanului şi a lovit un autoturism parcat pe marginea şoselei. În urma accidentului, adolescentul a fost rănit, iar ambele maşini au fost avariate.
Potrivit Poliţiei Galaţi, băiatul nu consumase băuturi alcoolice.
Adolescentul rănit era cercetat sub control judiciar într-un alt dosar penal pentru conducere fără permis. Şi în cazul accidentului pe care l-a provocat a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis.